Ziua HAVASI, în BTarena. Tot ce trebuie să știi despre cele două concerte de sâmbătă

Ziua HAVASI, în BTarena. Tot ce trebuie să știi despre cele două concerte de sâmbătă

Pianistul maghiar, Balázs Havasi, sau mai simplu HAVASI, după numele său de scenă, are programate mâine, 18 noiembrie, în BTarena, două show-uri absolut spectaculoase, de la orele 15.00, respectiv 19.30. Mai jos puteți afla cele mai importante detalii despre accesul la cele două evenimente, cu mențiunea că accesul la primul dintre ele se va face începând cu ora 13.30, respectiv 18:00 la cel de seară. În rest, regulile de acces sunt identice pentru ambele show-uri, după cum arată organizatorii:

 

  1. Participanților care vor întârzia la concert li se va permite accesul în sală doar în momentele de aplauze.
  2. Dacă un participant a părăsit Sala Polivalentă BTarena, indiferent de motiv, nu i se va mai permite să revină în locație.
  3. Participanții la concert sunt rugați să se deplaseze la Sala Polivalentă BTarena pe jos, cu mijloace de transport în comun sau cu taxi, din cauza numărului limitat de locuri de parcare din zonă. În cazul în care participanții sosesc la concert cu autoturismele personale, se vor putea utiliza parcarea Sălii Polivalente BTarena și parcarea Cluj Arena.
  4. Copiii cu vârsta sub 6 ani au intrare gratuită în cazul în care stau în brațele însoțitorului adult. Copiii cu vârsta de peste 6 ani împliniți vor plăti bilet cu preț de adult. Minorii trebuie să fie însoțiți de cel puțin un adult. Dacă părinții aleg să vină însoțiți de copii, o vor face pe proprie răspundere.
    IMPORTANT! Recomandăm insistent părinților să asigure copiilor sub 10 ani căști de protecție.
  5. Accesul este INTERZIS cu: mâncare, băuturi de orice fel, umbrele, recipiente din sticlă, plastic sau metal (cu excepția medicamentelor menționate explicit mai jos), brichete, parfumuri, sprayuri, deodorante etc., aparate foto și video (cu excepția celor menționate explicit mai jos), animale de companie, bețe de steag sau pentru bannere fabricate din materiale dure și/sau mai lungi de 1 metru, obiecte generatoare de sunete puternice cum ar fi megafoane, vuvuzele și fluiere, obiecte contondente și/sau care pot fi periculoase (cuțite, bricege, lanțuri, bastoane, bâte, arme de foc, praștii etc.), laser pointer – indicatoare laser și lumini stroboscopice, materiale explozive sau incendiare, substanțe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant/sprayuri de protecție personală, droguri. Toți participanții vor trece de un control corporal la intrare. În cazul în care un participant refuză verificarea, Organizatorul își rezervă dreptul de a nu îi permite accesul în Sala Polivalentă BTarena.
  6. Accesul este PERMIS cu: medicamente (însoțite de scrisoare medicală sau orice alt document înlocuitor al acesteia, în cantitate de maxim o doză zilnică), insulină, spray inhalator pentru astm, aparate de fotografiat compacte, un bagaj cu capacitatea de maximum 15 litri (trebuie să încapă sub scaun – pentru cei din tribune).
  7. Participarea la eveniment se face pe proprie răspundere, participanții declarând, prin prezență, că sunt apți din punct de vedere fizic și psihic. Astfel, persoanele cu afecțiuni psihice sau fizice pentru care zonele aglomerate, zgomotele puternice, efectele speciale sonore, vizuale şi audio reprezintă un risc, își asumă întreaga răspundere pentru prejudiciile ce le-ar putea suferi prin participarea la eveniment.
  8. Organizatorul are dreptul de imagine asupra întregului eveniment și poate utiliza imaginile foto și video, efectuate de propriul personal, în diverse materiale realizate cu ocazia evenimentului și post-eveniment.

Participanții iau notă de faptul că Organizatorul, Partenerii Contractuali autorizați de organizator, asociații săi, membrii presei, alți Participanți și alți Terți pot realiza înregistrări audio și de imagini ale evenimentului. Prin urmare, toți Participanții, în virtutea participării lor la eveniment, acordă Organizatorului (precum și celor autorizați de acesta din urmă), prin luarea la cunoștință a prezentului Regulament, permisiunea expresă pentru înregistrarea și publicarea imaginii, înfățișării și acțiunilor lor. Persoana care face înregistrările conform regulilor sus-menționate va obține drepturi de folosință transferabile și exclusive cu privire la înregistrările Participanților, orice prezentare a respectivelor imagini trebuind să fie în legătură cu evenimentul. Organizatorul și persoanele autorizate de organizator au dreptul nerestricționat de a obține profit, de a utiliza (în special în scopul promovării evenimentului), a copia, a publica, a face publice, a difuza public și distribui astfel de înregistrări ale Participanților, fără a fi necesar să îi plătească pe Participanți pentru aceasta. Participanții iau notă în mod expres de faptul că Organizatorul poate înregistra evenimentul, concertele și programele, poate copia înregistrările și le poate distribui prin mijloace purtătoare de imagine, le poate difuza sau le poate face publice în mod repetat, prin mijloace de transmisie a datelor prin cablu sau prin orice alte mijloace (de ex. prin YouTube, Facebook, Instagram, TikTok etc.). Participanții nu au dreptul, în limitele prevederilor legale, să ridice pretenții împotriva Organizatorului în legătură cu înregistrările și publicarea lor conform celor prevăzute mai sus

Participanții au dreptul să realizeze înregistrări audio și de imagini în cadrul evenimentului, dar numai cu ajutorul unui instrument de înregistrare a sunetelor și imaginilor încorporat într-un smartphone sau o tabletă utilizat în scop personal sau cu un alt echipament neprofesional. Participanții nu pot, fără acordul prealabil al Organizatorului, să vândă, să utilizeze în schimbul unui preț sau să utilizeze gratuit, dar în scopuri comerciale, înregistrările de imagine și voce pe care le-au făcut. Organizatorul, în mod expres, nu răspunde pentru încălcarea regulilor anterior menționate de către alți Participanți. Organizatorul își rezervă dreptul de a stabili zone/locații cu fotografierea/filmatul interzise. În caz de nerespectare, Organizatorul are dreptul de a confisca aparatul foto/video până la sfârșitul evenimentului și de a șterge respectivele înregistrări. Este strict interzisă ridicarea de drone deasupra Concertului sau montarea de echipamente profesionale de filmat.