Meci pierdut în ”decisiv”, la Cupa Davis

Meci pierdut în ”decisiv”, la Cupa Davis

România a ratat, duminică, promovarea în Grupa I valorică (al doilea eşalon mondial) din zona Europa-Africa.

 

România va continua şi în 2019 în Grupa a II-a valorică a zonei Euro-Africană a Cupei Davis, după eșecul cu Polonia, 2-3. Oaspeții au promovat în Grupa I. Totul s-a decis în meciul decisiv, în care Adrian Ungur, locul 675 ATP, a fost învins, 6-3, 6-2, de Kamil Majchrzak, locul 188 ATP.

 

Deliciul întâlnirii l-a constituit meciul de dublu. Perechea Florin Mergea/Horia Tecău a învins redutabilul cuplu Lukasz Kubot/Marcin Matkowski, scor 7-5, 4-6, 6-3. Lukasz Kubot, 36 de ani, este pe locul al cincilea în clasamentul ATP, la dublu. Horia Tecău este acum pe poziția a 25-a.

 

În primele meciuri de simplu, desfăşurate sâmbătă, Marius Copil l-a învins pe Kamil Majchrzak cu 6-2, 6-4, iar Hubert Hurkacz l-a întrecut pe Adrian Ungur cu 7-6 (3), 7-5. Duminică, și Marius Copil a pierdut partida sa de simplu, 6-3, 6-4, deși era favorit în fața lui Hubert Hurkacz.