Legendarul Plácido Domingo concertează, pe 23 februarie, în BTarena

Legendarul Plácido Domingo concertează, pe 23 februarie, în BTarena

Luciano (Pavarotti – n.n.) e un comunicator înnăscut, una dintre cele mai carismatice persoane pe care le-am văzut vreodată pe scenă. Doar își deschide gura, iar cu prima notă deja a cucerit audiența. E ceva cu care te naști. Placido (Domingo – n.n.) este „cel mai complet” artist pe care l-am văzut vreodată pe scenă. Există o anumită calitate nemaiîntâlnită a jocului său scenic, dincolo de calitățile sale vocale incontestabile. Pentru mine, ca un iubitor al muzicii tenorilor, este o mare onoare, un privilegiu să cânt cu ei. Sunt doi oameni fantastici, e descrierea pe care Jose Carerras le-o făcea colegilor săi din super-grupul Cei trei tenori, într-un interviu acordat presei spaniole, în anul 2000. Super-grupul a dispărut, odată cu moartea lui Luciano Pavarotti, dar muzica a rămas și va rămâne pentru eternitate.

Pe 23 februarie, în BTarena, ai ocazia să-l vezi și să-l asculți pe viu pe unul dintre cei mai mari cântăreți de operă pe care i-a avut planeta în ultimul secol, Plácido Domingo! Alături de legendarul tenor, în evenimentele muzicale ale începutului de an în România vor evolua apreciata soprană Adela Zaharia, care face furori la Deutsche Oper Berlin după ce s-a impus pe scena lirică mondială prin premii câștigate la Operalia și la Haricleea Darclée International Competition, precum și Valahia Symphony Orhestra, condusă de faimosul dirijor Jordi Bernàcer, dirijor asociat al lui Zubin Mehta, al lui Georges Prêtre și, mai cu seamă, al maestrului Lorin Maazel, care l-a desemnat, în 2007, dirijor asociat al Festivalului Castleton.

Cântăreț și dirijor, tenor și bariton, Plácido Domingo e unul dintre cei mai apreciați artiști de operă ai omenirii. Repertoriul său include peste 150 de roluri, performanță pe care nu a mai atins-o nimeni, și este considerat de critici „Om al Renașterii”, pentru o carieră strălucitoare și pentru remarcabile contribuții umanitare, răsplătite cu premii de prestigiu și o prețuire globală.

De-a lungul unei cariere unice, Plácido Domingo a primit 12 Premii Grammy, iar contribuția sa la dialogul dintre bel canto și muzica pop este inestimabilă. Din 1990, Domingo  a fost un promotor de vârf al operei în întreaga lume, cântând alături de José  Carreras și de Luciano Pavarotti pentru mai bine de un deceniu în fața unor mulțimi uriașe, atrăgând noi spectatori ai acestui gen muzical. A fondat și conduce competiția muzicală Operalia, care descoperă și lansează tinerii cântăreți.

Protagonist pe toate marile scene ale lumii, Plácido Domingo se bucură de o uriașă apreciere internațională. Prestația din rolul Cavaradossi din „Tosca” de Puccini a fost urmărită de un miliard de oameni, în transmisiune directă de la Roma. În 2021, și-a petrecut a 80-a aniversare pe scenă, cântând „Nabucco” la Vienna Staatsoper, live la postul ORF. În același an, la nenumăratele titluri dobândite, de la Medalia Prezidențială pentru Libertate la Comandor al Legiunii de Onoare, s-a adăugat distincția de Ambasador al Culturii Spaniole în Lume, fiind premiat de Asociația Spaniolă a Corespondenților Presei Străine pentru „imensa traiectorie profesională”.

Concertul va începe la ora 19:30, dar ultimele detalii vor fi anunțate pe paginile oficiale de Facebook și Instagram ale BTarena. Biletele se găsesc exclusiv pe linkul ACESTA.