Când ești antrenor, iar echipa ta este condusă pe final de meci, încerci orice ”nebunie” îți trece prin cap pentru a întoarce scorul. Știi deja, din experiență, că de cele mai multe ori nu îți iese. Pe de altă parte, Mihai Silvășan nu este orice fel de antrenor; el provine din jucătorul care a fost providențial pentru ”U” pe mai multe finaluri de partidă.
În ultimele momente ale întâlnirii de miercuri, ”U”-BT – Ironi Ness Ziona, din preliminariile FIBA Europe Cup, oaspeții aveau trei puncte avans, 84-87. Time out și Silvășan desenează strategia pe tabla magnetică. Pare că doar el mai crede în victorie, cu 15 secunde înainte de sirenă. Pe următorul atac, Wasburn înscrie ezitant două puncte. Faultăm apoi și, noroc!, Brandwein ratează a doua ”liberă”. Rămăsereră fix nouă secunde de joc. Mingea circulă rapid pe traseul Marinov – Dykes – Marinov – Moldoveanu – Rasic. Mai erau patru secunde când fostul internațional sârb scutură coșul de la linia de trei puncte pentru o superbă victorie. 89-88 și publicul din BTarena este în delir. Trebuie subliniat că nu s-ar fi ajuns aici fără evoluția fabuloasă a lui Kyndall Dykes, coșgheter, cu 20 de puncte, la care a adăugat patru recuperări și șapte assist-uri.
Ironi Ness Ziona este o echipă de top, cu niște ”lunetiști” incredibili. Deaquan Cook a câștigat, în 2009, concursul de aruncări de trei puncte din cadrul NBA All-Star Weekend, iar israelianul Golan Gutt putea și el să participe. Gutt a marcat de șase ori din spatele liniei de 6,75 metri (din 11 încercări), în timp ce Cook are cinci reușite (din șapte încercări!). ”U”-BT are meritul de a fi mers ”cap la cap” cu adversarii tot meciul, fără să se lase impresionată de reușitele ”lunetiștilor”.
”Bineînțeles, mereu este loc de mai bine, puteam mai mult mai ales în primul meci, dar sunt în mod special mândru de felul în care am luptat. Este greu să învingi o echipă care înscrie 53% din aruncările de trei puncte, au marcat 14 asemenea aruncări”, a spus la final Mihai Silvășan.
Puteți revedea meciul AICI.